CNU a terminat primul semestru al acestui an cu o cifră de afaceri de 5,44 milioane lei, cu aproape 90% mai mică decât în perioada similară a anului trecut (50,53 milioane lei), după ce a pierdut, în decembrie 2015, contractul de furnizare de pulbere de dioxid de uraniu către Nuclearelectrica și nu i s-a mai reînnoit contractul cu Administrația Rezervelor de Stat din subordinea Ministerului de Interne.
CNU trebuie restructurată, în condițiile în care Nuclearelectrica, singurul client pentru materia primă pe care o produce, pulberea sinterizabilă de dioxid de uraniu, a refuzat să accepte prețul solicitat de compania de stat și a încheiat un contract pentru a cumpăra uraniu din Canada.
Complexul Energetic Hunedoara și Compania Națională a Uraniului, ambele controlate integral de statul român, prin Ministerul Energiei, și aflate într-o situație critică din punct de vedere financiar, vor opera concedieri colective pentru reducerea activității, iar legislația în vigoare va fi modificată astfel încât salariații care vor fi disponibilizați să poată primi venit lunar de completare după ce le expiră ajutoarele de șomaj.